Puterea de alegere a copilului, privita prin lentila Comunicarii Nonviolente

de Oana Răgălie (membra a echipei Asociatia pentru Comunicare Nonviolenta din Romania)

Comunicarea Nonviolenta este un concept creat de Marshall Rosenberg, doctor in psihologie, de origine americana, in anii 60'. Sinonimele denumirii sale sunt Comunicare cu Empatie sau Comunicare din Inima pentru ca are la baza ideea ca fiecare fiinta, prin actiunile pe care le intreprinde, incearca sa isi indeplineasca nevoi. Acestea sunt universale, fiecare om le are. Din implinirea lor izvoraste vitalitatea noastra, energia cu care ne traim viata, usurinta de a face orice ne propunem. Nevoile tuturor sunt in egala masura importante, iar, prin acest mod de comunicare, ce poate deveni o filozofie de viata, cautam strategii prin care acestea sa poata fi implinite. Acest proces porneste de la stabilirea unei intentii a fiecaruia dintre noi, aceea de a ne conecta la ceea ce este viu in interiorul nostru, trairi si nevoi, valori importante. Inainte de a intreprinde actiuni care sa duca la implinirea nevoilor noastre, la corectarea comportamentelor, la luarea de decizii, la intelegerea celorlalte fiinte, este important ca sa ne conectam cu celalalt sau cu noi insine.

Comunicarea Nonviolenta este prezenta in viata mea de 2 ani, timp in care, prin practica si constientizare, am integrat-o in felul meu de a privi lumea, in relatia cu mine insami, cu familia mea, cu oamenii din jurul meu.

Acesta este un proces ce dureaza, fiecare clipa este o noua oportunitate de alegere a felului in care doresc sa imi traiesc viata, in acord cu valorile importante din interiorul meu.

In relatia cu copilul meu se ivesc cel mai des aceste ocazii, pe care, uneori le valorific, alteori nu pot. Urmatoarea povestioara este rasarita din observatii asupra vietii mele, ale relatiei cu copilul meu de aproape 8 ani, si reflecta felul in care aplic in realitatea mea conceptele Comunicarii Nonviolente, pe care am inceput sa le impartasesc in cursuri destinate adultilor, in ultimul an.

Duminica seara, program obisnuit de spalat pe par...sa fie copila pregatita de scoala a doua zi…

Ea vine dupa o zi plina de joaca si de interactiune cu prietenii, eu vin dupa o zi de oferit curs de Comunicare Nonviolenta la Ploiesti...amandoua ne simtim obosite si molesite, tot ce am face ar fi sa ne tolanim pe canapea si sa toarcem ca niste pisici :-) Ii propun sa faca baie intai, ca sa scape de “treaba”, ea maraie...chiar ar vrea doar sa stea la relaxare! Spalatul pe par, la dus, nu e cea mai placuta activitate pentru ea…

Imi amintesc ca puterea de alegere este una dintre cele mai des intalnite nevoi ale copiilor. Eu nu am energie sa o conving ca spalatul pe par are beneficiile cutare si cutare, sa ii induc acel “trebuie” exterior, asa cum fac de multe ori si din care iese...ce sa fie oare, altceva decat revolta din partea ei, noi “parlamentari” care ne duc in deconectare una de cealalta si de ce e important pentru noi.

Si, pana la urma, ce mare lucru daca nu se spala azi pe cap si o face maine?!

Asa ca ii spun “Ai vrea sa o lasi pe maine seara?” cu energia interioara si intentia mea autentice de a o lasa sa decida chiar ea pentru parul ei si ce face cu timpul din seara de duminica. Se vede, se simte ca le primeste exact asa cum pornesc de la mine, autentice! Se gandeste si se hotaraste singura sa intre la dus...din pozitia “scursa pe canapea”, se energizeaza si porneste spre baie “Dar ma lasi pe mine sa imi spal parul, da?” verifica din nou cu mine puterea ei interioara si increderea mea in ea. “Desigur!” spun cu toata convingerea. (deja fac asta de multa vreme, deci intrebarea ei chiar venea sa valideze ca sunt pe bune, ca o las pe ea sa decida si sa actioneze).

Si astfel, moliciunea devine energie si joaca si incantare pentru o activitate la care, de obicei, stramba din nas! :-)

Iar seara s-a incheiat in mod armonios, cuibarindu-ne in pat si adormind de oboseala, impreuna, la o ora numai buna pentru odihna. Pe care, in alte seri, ne este greu sa o respectam.

Da, cu model de copil de aproape 8 ani este usor sa lasi puterea deciziei (in astfel de chestii minore, ati putea spune) din maini, sa iti faci viata usoara si seara de duminica conectanta si relaxata!

Insa cred ca usurinta vine mai degraba din increderea mea interna in ea si in mine si din potrivirea strategiilor pe modelul nostru, pe ceea ce este viu in noi, aici si acum!

In “aici si acum”-ul de duminica seara sunt vii in noi oboseala, nevoia de relaxare, de reconectare dupa o zi intreaga in care am fost despartite si in care fiecare dintre noi am avut parte de actiune, de experiente, de trairi separate. Si, desi in timpul zilei ne-am distrat, ne-am simtit bine, am facut lucruri pentru sufletul nostru, acum, nu ne-ar prinde rau sa mearga lucrurile lin, usor, fara prea multe eforturi…

Weekendul Evei a fost unul in care eu nu am fost cu ea in timpul zilei, am oferit cursuri atat sambata cat si duminica, si ea a stat la prieteni acasa in aceasta vreme. Joaca, distractie, voie buna! Insa nu a fost alegerea ei sa faca asta. Pe ea nu am intrebat-o ce parere are daca eu muncesc in weekend si ea va sta fara mine. Doar i-am spus ca asta se va intampla. Daca ar fi putut, ar fi ales sa ne petrecem timpul impreuna. Sa iesim cu rolele, sa mergem la Therme, sa ne jucam impreuna Skipbo, sa coloram, sa vedem un film impreuna. Sau sa stea in weekend cu bunicile, desi cu prietenii s-a distrat si s-au jucat. Poate avea nevoie de familiaritate, de alinare...lucruri care vin mai bogate din partea familiei, a mamei mai ales.

Alegerile ei sunt limitate. Sa fim seriosi...cata putere de alegere are un copil? Cel putin in privinta modului in care isi petrece timpul si cu cine o face, este destul de limitata alegerea.

Merge la gradinita sau la scoala zi de zi a saptamanii, la fel, mami si tati merg la treburile lor de oameni mari. Cand poate copilul si-ar dori sa stea acasa, sa fie o zi fara timp, in care nu conteaza ce urmeaza sa trebuiasca sa faca in urmatoarea secunda...sa fie, doar sa fie...copilul si parintii, ei, impreuna, atat cat le este lor necesar sa isi umple sufletele de iubire si de grija unul fata de celalalt.

Cred ca fac cel mai bine pentru mine si pentru ai mei atunci cand imi ridic perspectiva deasupra situatiei in care sunt, in care pot sa vad imaginea mai mare, tabloul in care este pictata viata in acel moment...De acolo pot sa imi arunc o undita in interior, in profunzimea mea, acolo unde se gasesc valorile mele, toate cele importante pentru mine si pentru frumusetea vietii mele...si de acolo izvorasc deciziile pe care le iau, actiunile pe care le fac. Si atunci, STIU (acel “stiu” al sufletului) ca asa e cel mai bine!

Libertatea de a alege daca sa faca dus duminica seara sau luni seara pe care i-am oferit-o acum este una mica, nu e mare lucru, nu-i asa?

Pentru mine este o caramida fixata in increderea noastra reciproca de a face cele mai bune alegeri in functie de “aici si de acum”-ul nostru, de nevoile noastre vii in interior si de respect oferit frumusetii vietii din fiecare clipa.