Autenticitatea în Comunicarea Nonviolentă

de Octavian Istrate (membru al echipei Asociației pentru Comunicare Nonviolentă din România)

Când am intrat în contact cu Comunicarea Nonviolentă și am auzit că nu este sugerat să rostesc judecățile mele persoanei cu care am o neînțelegere un conflict, am perceput asta ca fiind lipsă de autenticitate. Păi cum, dacă omul din fața mea e inconștient, și eu nu îi spun, înseamnă că nu mă exprim autentic, nu sunt sincer cu el. În plus, îl privez și de posibilitatea ca, aflând că este inconștient, să își ”corecteze” comportamentul.

Totuși, până acum nu îmi aduc aminte ca vreun om căruia i-am spus că este prost, incompetent, nebun, că habar nu are pe ce lume trăiește, că nu îi pasă de nimeni etc., să fi răspuns cu entuziasm: Da, recunosc că sunt prost, incompetent etc. și, începând din momentul acesta, îmi voi schimba complet comportamentul după cum vrei tu. În schimb, am primit întotdeauna reacții defensiv-agresive.

Totuși, cum pot să fiu autentic și în același timp să minimizez șansele ca cealaltă persoană să aibă o reacție defensiv-agresivă, și să cresc șansele să mă audă?

Soluția pe care o propune Comunicarea Nonviolentă este să exprim ce se întâmplă în mine, sub formă de sentimente și nevoi, și nu să exprim judecățile și învinovățirile pe care le am față de cealaltă persoană. Marshall Rosenberg, creatorul Comunicării Nonviolente, spunea că a îmi exprima sentimentele și nevoile este un act de autenticitate completă. Probabil pentru că sunt ale mele și sunt sigur de ele, în timp ce judecățile despre celălalt pot fi doar povești pe care mintea mea mi le spune.

De exemplu, în loc de Conduci ca un nebun, ești complet inconștient! aș putea spune: Când văd că mergi cu 150km/h în localitate, sunt speriat pentru că am nevoie de siguranță. Ești dispus să mergi cu viteza legală sau mai încet?

Un alt exemplu ar putea fi, în loc de: Nimeni nu poate avea încredere în tine, ești complet neserios! să exprim: Este a treia ședință luna asta la care întârzii, iar pentru mine să începem la timp, ca să putem discuta tot ce aveam pe agendă, este foarte important. Ai fi dispus să îmi spui ce te oprește în a ajunge la timp?

Uneori, a mă exprima autentic în varianta propusă de Comunicarea Nonviolentă este mai provocator, deoarece presupune să arăt interiorul meu așa cum este el, sub formă de emoții și de nevoi – adică presupune vulnerabilitate din partea mea. Pe când exprimarea judecăților nu presupune la fel de multă vulnerabilitate, pentru că exprim judecățile, etichetele și învinovățirile pe care mintea mea le-a creat față de cealaltă persoană – totul este despre ei, nu despre mine.

Dacă ai fi în postura celeilalte persoane, care dintre variante te-ar ajuta să mă vezi și să fii mai deschis față de ceea ce exprim?