1.         Ce este cunoaşterea în viziune clasică?

Sunt sute de definiţii ale cunoaşterii, în viziune clasică, majoritatea considerând această entitate ca un rezultat al învăţării. Deşi par corecte, definiţiile sunt difuze deoarece orice rezultat al unei acţiuni umane este un produs material sau / şi spiritual, ce ar trebui inclus în mulţimea entităţilor studiate de ştiinţele fundamentale: limba maternă, matematica, fizica, chimia, biologia şi aprofundările lor.

În viziune clasică, evidentă în DEX, nu se poate delimita suficient de exact, pentru necesităţile educaţiei şi managementului, deosebirea esenţială între cultură şi civilizaţie, neconformitate amplificată apoi în toate ştiinţele socioeconomice.

Caracteristica imanentă abordării clasice constă în tratarea fiecărei realităţi, ca o entitate de sine stătătoare, ignorând de cele mai multe ori, în mod implicit (fără menţionarea ipotezelor simplificatoare), caracterul complex al interacţiunilor ei cu structurile integratoare sau / şi integrate.

2.         Ce este cunoaşterea în viziune sistemică?

Abordarea sistemică a cunoaşterii a fost o preocupare din cele mai vechi timpuri, marii filosofi antici constatând caracterul holistic al acesteia. Totuşi, nu s-au putut face paşi importanţi în acest mod de abordare al cunoaşterii decât  spre sfârşitul mileniului II, când rezultatele ştiinţelor fundamentale au devenit suficient de vaste si obiectivate, pentru a se putea trage concluzii generalizatoare asupra proprietăţilor comune tuturor  entităţilor ontice, la nivelul dimensiunilor şi vitezelor terestre.

Bazele operaţionale ale filosofiei sistemice au fost puse în 1948 la Institutul de Tehnologie din Massachusetts, prin aportul profesorilor Claude Shannon, ş.a. în teoria informaţiei şi comunicării, Norbert Wienner, ş.a., în  studiul descriptiv şi matematic al sistemelor cibernetice şi Jay Forrester, printr-o nouă abordare a modelării descriptive şi matematice, diferită de cea cibernetică.

Cunoaşterea sistemică porneşte de la un singur concept, sistem, ce ar trebui înţeles şi aplicat în mod univoc în educaţie şi toate celelalte sisteme socioeconomice.

În cunoaşterea sistemică, orice realitate poate fi considerată un sistem, integrat la infinit în sisteme superioare şi divizibilă la infinit în sisteme de ordin inferior.

Elementele structurale minimale ale oricărui sistem sunt: sursa proprie de energie, distanţatorul şi receptorul energiei sursei. Sistemul este definit după finalitatea procesului de bază: maşină de spălat rufe, sistem economic, sistem psihic, biosistem, etc.

Cunoaşterea sistemică presupune înţelegerea şi aplicarea consensuală a cel puţin 5 concepte filosofice: sistem, energie, proces,  informaţie şi autoadaptabilitate:

https://www.academia.edu/6625619/CUNOA%C5%9ETEREA_SISTEMIC%C4%82

3.         Care sunt curentele cunoaşterii sistemice?

După diferenţele semantice ale definiţiei informaţiei, metodelor de modelare descriptivă şi matematică, filosofia sistemică poate fi divizate în două curente, cu accesibilitate diferită în mediul educaţional şi socioeconomic:

• Curentul cibernetic, accesibil la cel mult 5% din formatori, formabili şi titulari de posturi,   în care:

1.  informaţia este generalizată sub semnificaţia oricărui tip de interacţiune materială şi spirituală;
2.  modelarea autoadaptabilităţii se realizează pe baza conexiunii inverse negative dintre intrările şi ieşirile din sistem, pe baza unor modele matematice identificabile şi programarea calculatoarelor;

•  Curentul realist, accesibil tuturor celor cu pregătire liceală, în care:

1. Informaţia este definită numai ca  elementul de bază al energiei intelectuale, iar energia intelectuală ca nivel individual sau / şi colectiv al cunoaşterii (singura formă de energie artificială);
2. Produsul educaţiei constă în dobândirea şi dezvoltarea energiei intelectuale de către noile generaţii, energie măsurabilă în unităţi de competenţă. Potrivit acestei accepţii, sunt atâtea varietăți ale energiei intelectuale câte profesii există;
3. Autoadaptabilitatea realistă, se realizează tot prin conexiune inversă negativă, dare între nivelele  şi intrările din fiecare flux interconectat al sistemului. Înţelegerea sistemelor porneşte de la descompunerea lor până la nivel de flux elementar şi apoi asamblarea lor, descriptivă şi matematică, până la nivelul integrator dorit. Cum modelarea fluxurilor elementare, nu necesită, competenţe de matematică superioară şi nici interconectarea lor, nivelul de accesibilitate al acestui curent este incomparabil mai mare decât a celui cibernetic.

4.         Care sunt avantajele cunoaşterii sistemice realiste?

Principalele avantaje constau în:

• Diminuarea drastică a efortului intelectual al cunoaşterii, deci a nivelului de stres,  prin utilizarea izomorfismului sistemelor: memorăm un număr minimal de concepte, modele, principii şi le adaptăm la orice realitate de interes, spre deosebire de abordarea clasică, în care fiecare realitate se defineşte şi se studiază ca şi când nu ar avea nimic comun cu celelalte;
•  Formarea unei gândiri holistice, clare, convergente cu rezultatele ştiinţelor fundamentale şi concordante cu realităţile, atât la nivel descriptiv cât şi la nivel evaluativ;
• Dobândirea instrumentului de modelare simulativă realistă, extrem de concludent pentru anteevaluarea rezultatelor acţiunilor socioeconomice individuale şi de grup: https://www.academia.edu/34441265/Modelarea_simulativa_organizationala_…;