Micro-certificările: Revoluția tăcută a învățării nonformale
Micro-certificările: Revoluția tăcută a învățării nonformale
Într-o lume în care munca evoluează într-un ritm fără precedent, învățarea devine din ce în ce mai modulară, flexibilă și digitală. În acest context în continuă schimbare, micro-certificările câștigă teren ca instrumente puternice de recunoaștere și validare a învățării adulților — în special în afara sălilor de clasă tradiționale.
Dar ce sunt exact micro-certificările și de ce sunt atât de relevante astăzi? Aceste întrebări își găsesc răspunsul într-un raport amplu născut dintr-un proiect Erasmus, un efort comun între Kompetanseforbundet (Norvegia) și Universitatea din Florența (Italia). Autorii raportului sunt profesorul Paolo Federighi, profesoara Francesca Torlone și consilierul principal Sturla Bjerkaker. Studiul explorează modul în care pot fi concepute sistemele de micro-certificare pentru a face învățarea vizibilă și valoroasă — pentru indivizi, angajatori și societate.
Când învățarea durează doar câteva ore
Conform Eurostat (2022), participarea la educația nonformală este semnificativă: peste 55% dintre adulții cu vârsta între 25 și 64 de ani din Norvegia și aproape 34% în Italia participă la astfel de activități, în principal din motive profesionale. Acestea sunt de obicei programe scurte de formare — între 95 și 102 ore anual — care urmăresc creșterea angajabilității și adaptarea la cerințele în schimbare ale locurilor de muncă.
Giganți globali din domeniul tehnologiei, precum Google, Microsoft, Amazon, împreună cu platforme ca Coursera, edX și Udacity, oferă deja micro-certificări sub formă de insigne digitale, nano-diplome și certificate digitale, larg recunoscute pe piața muncii.
Micro-certificările: Dovezi mici, dar puternice ale învățării
Micro-certificările sunt înregistrări certificate ale unor competențe sau abilități specifice dobândite prin experiențe de învățare scurte și structurate. Deși terminologia variază (micro-calificări, nano-diplome, insigne digitale), esența este aceeași: recunoașteri transparente, portabile, modulare ale unei realizări, adesea digitale și cumulabile.
Comisia Europeană și UNESCO au adoptat definiții care subliniază calitatea, modularitatea și interoperabilitatea acestora. Deși recent formalizată în politici, ideea datează din Marea Britanie postbelică și a evoluat prin strategiile UE pentru învățarea pe tot parcursul vieții încă din anii 2000.
Italia și Norvegia: Două modele, un singur scop
Raportul Erasmus compară abordările naționale ale Norvegiei și Italiei, fiecare oferind perspective valoroase.
- În Norvegia, proiectul „O abordare norvegiană a micro-certificărilor” a introdus certificate de competență pentru recunoașterea abilităților informale și nonformale, în special cele dobândite la locul de muncă. Portofoliile digitale de competențe și cadrele sectoriale sunt folosite pentru a asigura transparența și relevanța, în special în domenii precum sănătatea, serviciile de apă și curățenie.
- În Italia, platforme digitale precum Bestr și MyOpenBadge sprijină micro-certificările aliniate la standarde internaționale (de exemplu, Open Badge 2.x, blockchain). Planul Național de Competențe promovează module scurte, adaptabile și certificabile, integrate în Cadrul Național al Calificărilor (QNQ). Instrumente precum Atlasul Muncii și Calificărilor ajută și ele la validarea învățării anterioare.
Oportunități și riscuri: O perspectivă echilibrată
Micro-certificările aduc numeroase beneficii:
Creșterea disponibilității lucrătorilor calificați
Acces și flexibilitate sporite pentru cursanții adulți
Recunoaștere modulară și progresivă a competențelor
O mai bună aliniere între cerințele pieței muncii și abilitățile forței de muncă
Dar există și riscuri. Creșterea „credentialismului” — o abundență de certificate cu valoare scăzută — poate duce la pierderea semnificației acestora. Fără o guvernanță solidă, aceste sisteme ar putea adânci inegalitățile sociale și submina rolul transformator al educației.
Asigurarea calității: Provocarea guvernanței
Spre deosebire de educația formală, învățarea nonformală nu dispune adesea de sisteme de asigurare a calității. Raportul prezintă mai multe modele de guvernanță:
Reglementare (standarde minime obligatorii)
Consultativ (ghiduri și recomandări)
Autonom (autoreglare de către furnizori)
Hibrid (combinații adaptate în funcție de sectoare sau publicuri țintă)
Exemple de bune practici vin din țări precum Franța (Pix), Elveția (EduQua), Austria (Ö-Cert) și mai ales Singapore, al cărei program SkillsFuture oferă un cadru centralizat și riguros de acreditare.
Aplicații și modele de certificare
Conform Cedefop, micro-certificările sunt aplicate în patru domenii cheie:
Integrarea în educația formală
Acces direct la angajare
Nevoi sectoriale specifice
Sprijin pentru grupuri vulnerabile
Certificarea poate fi emisă la trei niveluri:
Participare
Atingerea obiectivelor de învățare
Demonstrarea rezultatelor învățării (cea mai avansată și centrată pe cursant)
Integrare europeană și internațională
Țări precum Irlanda, Suedia și Noua Zeelandă au integrat deja micro-certificările în Cadrele Naționale ale Calificărilor, acordându-le recunoaștere formală și credit. Altele, cum ar fi Norvegia și Polonia, au implementat registre digitale publice sau cadre sectoriale. Italia, cu sistemul său robust de validare a competențelor, este bine poziționată pentru a conduce eforturile de integrare suplimentară.
Inovația stimulează incluziunea
Practici inovatoare includ:
Instrumente digitale de auto-validare (de exemplu, Pix, Franța)
Registre digitale publice (de exemplu, Odznaka+, Polonia)
Parteneriate industrie-formare, cum este modelul „Queen Bee” din Singapore
Concluzie: Un apel colectiv la acțiune
Micro-certificările sunt mai mult decât simple instrumente educaționale — ele reprezintă o schimbare culturală. Acest raport susținut de Erasmus arată clar că, dacă sunt bine guvernate, ele pot revoluționa educația adulților prin vizibilizarea, accesibilizarea și valorizarea învățării.
Dar succesul necesită un efort colectiv: factorii de decizie, educatorii, companiile și cetățenii trebuie să colaboreze pentru a construi un sistem transparent, incluziv și orientat spre calitate. Într-o lume a învățării continue, adevărata competență de care avem nevoie cu toții este să știm cum să învățăm — și să fim recunoscuți pentru asta.
Citește raportul în atașament.