Cum cerem ceva folosind Comunicarea Nonviolentă

de Octavian Istrate (trainer certificat CNVC și membru al echipei Asociației pentru Comunicare Nonviolentă din România)

După ce am parcurs primii trei pași ai Comunicării Nonviolente (Observație, Sentimente, Nevoi), ajungem la pasul în care ne asumăm responsabilitatea pentru împlinirea nevoilor noastre. Dacă doar ne exprimăm nevoia, fără să facem o cerință, este ca și cum am plasa responsabilitatea pentru împlinirea ei celeilalte persoane. Să facem cerințe implică vulnerabilitate, de aceea uneori ne vine greu să le cerem celor din jur ce ne-am dori.

După ce ne-am identificat nevoia, avem o plajă largă de persoane spre care putem face cerințe: noi înșine, partenerul de dialog (sau conflict) sau o terță persoană. Marshall Rosenberg spunea că „Există 7 miliarde de persoane pe planeta noastră, nu este nevoie să forțăm o anumită persoană să ne împlinească toate nevoile”.

Din punct de vedere tehnic, cerințele sunt formulate folosind un limbaj pozitiv: „Aș aprecia dacă ai pune hainele în dulap” în loc de „Nu mai arunca hainele pe pat”. În plus, sunt acțiuni concrete, care pot fi făcute: „Dacă ai să mergi la alergat, cred că te vei simți mai relaxat după”, în loc de „Aș vrea să te relaxezi”; sau „Te rog așteaptă până ce termin de vorbit înainte să răspunzi” în loc de „Te rog oferă-mi spațiu că să îmi desfășor ideile”.

Din punctul de vedere al intenției, cerințele către alte persoane pot fi de conectare sau de acțiune. Cerințele de conectare sunt folosite când încă nu am ajuns la conexiune, la a ne auzi recirproc nevoile fără a auzi critică și judecată. Pot suna astfel: “Vrei sa îmi spui ce ai auzit?”, “Vrei să îmi spui ce simți după ce ai auzit ce am spus?”, “Cum este pentru tine să auzi ce am spus?”, “Cum ți se pare ceea ce am spus?” sau “Cum ar funcționa pentru tine ceea ce ți-am propus?”

Intenția din spatele ultimelor cerințe de conectare este să ajutăm cealaltă persoană să ne comunice ce este viu în ea, și să demonstrăm faptul că ea contează pentru noi și nu suntem interesați doar de împlinirea nevoilor noastre.

Cerințele de acțiune sunt acțiunile concrete și pozitive pe care le putem face pentru a ne împlini nevoile. De exemplu: “Ai fi dispus să mergem împreună joia viitoare la ora 14:00 la clientul X pentru discuția despre următorul proiect?”

După ce am construit din punct de vedere tehnic cerința astfel încât să fie concretă și pozitivă, este foarte important să fim atenți la energia cu care o verbalizăm.

Diferența este dată de intenția din spate și de reacția noastră dacă persoana spune ‘Nu’ cerinței pe care am făcut-o. Dacă după primirea unui ‘Nu’ încercăm să empatizăm cu persoana, să vedem ce nevoi au făcut-o să spună Nu, să le luăm în considerare, atunci este o cerință. Dacă la primirea unui ‘Nu’ judecăm persoana, o pedepsim, încercăm să o facem să se simtă vinovată, oprim comunicarea sau forțăm aplicarea cerinței, atunci este o pretenție, iar conexiunea va fi blocată.

De multe ori, datorită condiționării trecute, chiar dacă noi facem cerințe, persoana din față poate auzi o pretenție. În acest caz, am găsit ca fiind utilă reluarea cerințelor de conectare pentru a afla ce a fost stimulat în cealaltă persoană.

Energia cu care ne dorim să facem cerințe este similară cu a oferi un cadou. Oferim un cadou celeilalte persoane, care are ocazia de a contribui la binele nostru. Suntem conștienți că a contribui la binele celorlalți din motivație intrinsecă este unul dintre cele mai împlinitoare lucruri pe care le poate face o ființă umană.