European Commission logo
Autentificare Creați un cont
Puteți selecta mai multe cuvinte folosind ca divizor virgula

EPALE - Platformă electronică pentru învățarea adulților în Europa

Ştiri

Job shadowing în educația adulților: New Attitude for Better Work

Img-20171015-wa0002

Spune-mi la ce job visezi ca să-ți spun cât de aproape ești! 

O abordare diferită pentru o muncă mai bună

 

Proiectul New Attitude for Better Work este implementat de Fundația Ikaros din București împreună cu partenerul său italian, Fondazione ET LABORA, în perioada
iulie 2017 – iunie 2018 și este finanțat de Comisia Europeană prin programul Erasmus+. Obiectivul proiectului este acela de a deschide noi porți de colaborare
între cele două organizații partenere și de a crește capacitatea angajaților săi de a lucra în special, în favoarea tinerilor care au dificultăți de integrare pe piața muncii.
Focusul ambelor organizații partenere este să ofere servicii integrate de ocupare acelor tineri care se află în situațiile cele mai vulnerabile și pe care Comisia Europeană
îi identifică drept cei foarte greu integrabili (tinerii NEETs, cei cu dizabilități, cei care părăsesc sistemul de protecție, cei care trăiesc în mediul rural sau care nu și-au
finalizat studiile). Pentru Fundația IKAROS, o organizație tânără care și-a început activitatea cu mai puțin de doi ani în urmă, acest parteneriat este unul deosebit de
important în atingerea obiectivelor fixate. Partenerul său, Fondazione ET LABORA are o experiență bogată în acompanierea acestor tineri către piața muncii, reușind
ca începând cu anul 2003 și până în prezent să angajeze peste 10 000 de persoane, între care și tineri defavorizați, și tineri cu dizabilități. Proiectele acestei organizații implementate în cinci filiale deschise la Roma, Florența, Milano, Bergamo, Grumello sunt guvernate de un singur principiu, acela că orice proces educativ trebuie să valorifice talentul și potențialul fiecărui individ. Acest cod etic poate fi intuit de oricine vizitează sediile ET LABORA și participă la oricare dintre activitățile de bază ale organizației: activități de formare pentru dobândirea autonomiei minorilor, educație remedială, consiliere în carieră și tutorat, ucenicie sau mediere pentru obținerea locului de muncă potrivit. Datorită celor zece zile de job shadowing din perioada 9-18 octombrie 2017 la care au participat patru membri ai organizației din România, Fundația IKAROS a atins două rezultate importante pe termen lung: și-a conturat un plan strategic de dezvoltare pentru o perioadă de un an de zile, a cărui
implementare este trimestrial monitorizată de un mentor din partea ET LABORA, și și-a dezvoltat un parteneriat durabil cu fundația parteneră. Recent, ca parte a  strategiei de dezvoltare a Fundației IKAROS în sensul consolidării parteneriatelor relevante la nivel local, cei patru membri ai organizației care au participat la activitățile de job shadowing, au organizat în București primul dintr-o serie de ateliere de lucru și de diseminare. La acest atelier au participat persoane de la alte patru organizații și firme active pe plan local în domeniul integrării tinerilor pe piața muncii sau responsabile de programe de finanțare pentru implementarea de proiecte adresate acestora:  organizația Concordia, United Way România, ROAID (MAE), Quanta Resurse Umane. Dincolo de a împărtăși despre cele zece zile de job shadowing, scopul atelierului a fost acela de a înțelege cum pot pune laolaltă organizațiile participante, experiența acumulată în ani de activitate, cunoștințele echipelor sale, ce oportunități comune de finanțare există, și cum pot adresa mai bine nevoile beneficiarilor lor. Revenind însă la activitatea de job shadowing, pentru a împărtăși cu cititorii puțin din realitatea fundației italiene și din specificul muncii pe care o face, vom spune câteva cuvinte despre tutorat. Cei care lucrează în domeniu sunt familiarizați cu conceptul de tutorat care presupune acompanierea unei alte persoane, pe o perioadă limitată în timp, pentru ca aceasta să-și poată atinge obiectivul fixat, profesional și personal. Abordarea ET LABORA este puțin diferită, este mai complexă, și pornește de la principiul pe care l-am menționat mai  sus. Concret, atunci când un tânăr apelează la serviciile fundației, prima întrebare care i se pune este care este jobul viselor sale. Nu este întrebat la ce consideră că este bun, ce loc de muncă crede că i se potrivește sau de ce un angajator și l-ar dori ca angajat. Ci, care este jobul viselor sale, cât de departe merge în aspirația sa de a obține cel mai bun loc de muncă pentru sine. Această întrebare face parte dintr-un program pe care ET LABORA îl numește PROATTIVAZIONE (Pro-Activare) și în care intră fiecare nou  venit. Conceptul aflat la bază este acela că toate tipurile de activități din cadrul acestui program reflectă exact opusul atitudinii pasive pe care persoanele șomere sau inactive o au. Iar obiectivul general este acela de a potrivi interesele profesionale sau pasiunile persoanelor participante la program cu abilitățile lor transversale care sunt transferabile și altor domenii profesionale, la care acestea pot aspira dar pentru care nu consideră că au experiența sau calificarea necesare. Componentele cadru ale acestui program pornesc de la sesiuni de conștientizare a propriului comportament (behavioural module), la realizarea unui bilanț de competențe, la sesiuni de evaluare în grup și sesiuni individuale de autoreflecție pentru raționalizarea propriilor alegeri, simulări ale unui interviu și tehnici de marketing personal. Așadar, ceea ce ne-a impresionat cel mai mult este că toate tipurile de intervenție și întreaga abordare pornesc de la filozofia că persoana se află în centru cu toate nevoile sale, fără ca prin aceasta să se transmită că fundația italiană are o abordare profund idealistă, lipsită de pragmatism. Rămâne ca la finalul  acestui proiect să putem integra, adapta gradual la realitatea proprie cele învățate, și să putem oferi tinerilor beneficiari ai serviciilor noastre, posibilități concrete de  găsire a unui loc de muncă, în acord cu aspirațiile și cu potențialul lor, dar și cu oportunitățile de ocupare reale oferite de piața muncii. 

Autor: Elena Cimpoeru
Coordonator - Proiect de mobilitate Erasmus+

Fundația Ikaros

Likeme (0)