Avem un public. Cum procedăm?


Cum e definită „dezvoltarea publicului” în Programul Europa Creativă 2014-2020?
Care sunt perspectivele teoretice și practicile de dezvoltare a publicului la nivel european?
Ce înseamnă bunele practici în implicarea publicului în acțiuni culturale?
Ce beneficii aduce abordarea calitativă și pe termen lung a publicului de către organizațiile culturale?
Ce exemple de interacțiune cu publicul găsim în proiectele finanțate prin alte programe ale UE?
Iată câteva dintre întrebările care sunt pe agenda evenimentului organizat vineri, 20 noiembrie 2015 la Impact HUB București de către Biroul Europa Creativă România – Subprogramul Cultura.
Biroul Europa Creativă România este găzduit de Ministerul Culturii și organizează anual, alături de sesiuni de informare și ateliere de lucru despre finanțările Programului Europa Creativă, și un eveniment de anvergură în jurul unei teme de actualitate pentru contextul strategic de politici și tendințele de dezvoltare din sectoarele culturale și creative, cu scopul de a conecta recomandările și practicile de la nivel european cu cele de la nivel național.
Anul acesta, evenimentul tematic va aduce în discuție dezvoltarea publicului (audience development), în contextul în care aceasta a devenit o prioritate-cheie pentru Programul Europa Creativă al Uniunii Europene și, totodată, o practică tot mai întâlnită a organizațiilor culturale din Europa.
Ne propunem să creăm un forum de discuție în jurul acestei teme, să facem schimb de experiență cu privire la modalitățile prin care organizațiile culturale și artiștii interacționează cu publicul, îl atrag, îl diversifică și îl implică în acțiunile lor. Totodată, ne dorim ca promovarea conceptului de dezvoltare a publicului, în multiplele sale semnificații, și a bunelor practici inovatoare să contribuie la realizarea tot mai multor proiecte de succes depuse în cadrul Programului Europa Creativă – Cultura de către operatorii culturali de la nivel național.
Evenimentul va reuni participanți din țară și din străinătate și se adresează, cu precădere, practicienilor din domeniul cultural – artiști, manageri culturali și alți reprezentanți ai organizațiilor publice sau private care lucrează cu publicul și vor să îmbunătățească dinamica pe care o au cu acesta, dar și cercetătorilor și experților din sfera managementului și a politicilor culturale interesați de tendințele europene de dezvoltare din domeniu.
Prezentările și discuțiile vor fi în limbile română și engleză, cu asigurarea traducerii simultane.
Agenda evenimentului este disponibilă aici.
Participarea este gratuită, însă locurile sunt limitate. În vederea înregistrării, cei interesați sunt rugați să completeze online, până cel târziu în data de 15 noiembrie a.c., formularul de înscriere și chestionarul despre dezvoltarea publicului.
Sursa: http://www.europa-creativa.eu/noutatic_doc_70_avem-un-public-cum-proced…