chevron-down chevron-left chevron-right chevron-up home circle comment double-caret-left double-caret-right like like2 twitter epale-arrow-up text-bubble cloud stop caret-down caret-up caret-left caret-right file-text

EPALE

Platforma electronică pentru educația adulților în Europa

 
 

Resursă

Agenda 2030 a Națiunilor Unite - Contribuția și potențialul educației tinerilor și adulților

Limba: RO

Postat de Botez Corina

Comunitatea internațională a adoptat un plan de acțiune pentru protecția durabilă a oamenilor, planetei și prosperității sub forma Agendei 2030. Cadrul este format din 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă (SDG) pentru dezvoltarea sustenebilă socială, ecologică și economică la nivel mondial.
Se apelează la fiecare stat membru al Organizației Națiunilor Unite (ONU) să se asigure că obiectivele sunt atinse până în 2030 prin luarea de măsuri proprii. Toate părțile interesate din cadrul societății, fie ele în cadrul arenei politice, din industrie sau societate civilă, s-au angajat la asigurarea implementării agendei.

DVV International consideră că educația - înțeleasă ca învățare pe tot parcursul vieții - este esențială pentru implementarea cu succes a agendei. Agenda 2030 nu poate avea succes decât dacă milioane de oameni din întreaga lume se angajează să atingă obiectivele ambițioase stabilite în aceasta. Va fi posibil să ne ridicăm la acest nivel numai dacă oamenii au o educație și o participare socială suficiente pentru a cunoaște, înțelege și a putea urmări Obiectivele Agendei. Conform UNESCO, educația echipează cursanții de toate vârstele cu competențele/ abilitățile și valorile necesare pentru a fi cetățeni responsabili ai lumii. Îmbunătățirea durabilă și păstrarea condițiilor de viață sociale, de mediu și economice pot fi obținute numai prin crearea de sisteme educaționale adecvate și
oportunități educaționale.

Abordarea intersectorială adoptată de educația tinerilor și adulților

Educația pentru tineri și adulți aduce o contribuție crucială la realizarea fiecărui obiectiv în parte, precum și la succesul agendei în ansamblu. Agenda 2030 este o structură integrativă în care cele 17 obiective sunt interdependente și co-există prin schimb unul cu altul. Acest concept holistic este fundamental nu numai pentru Agendă, ci și pentru însăși ideea educației. Educația non-formală pentru tineri și adulți ajunge la oameni în cea mai lungă fază a vieții lor, oferă programe pentru cei slab calificați și poate absorbi și combina tot conținutul educațional prin abordarea sa intersectorială. Programele educaționale non-formale bine concepute servesc mai multor obiective în același timp - de exemplu, prin conectarea programelor de alfabetizare cu transmiterea competențelor profesionale cheie.

Învățarea pe tot parcursul vieții - Obiectivul dezvoltării durabile pentru educație (SDG 4)
Organizația Națiunilor Unite vorbește despre învățarea pe tot parcursul vieții ca obiectiv al dezvoltării durabile pentru prima dată în Agenda 2030 (SDG 4). Învățarea pe tot parcursul vieții cuprinde toate formele majore de învățare - formale, non-formale și informale - în toate etapele vieții și cuprinde educația pentru tineri și adulți. Prin urmare, este inclusă implicit în Obiectivul Agendei privind educația, care la rândul său își îmbunătățește semnificativ profilul.

Importanța educației pentru tineri și adulți este evidentă și în formularea folosită în țintele 4.3. până la 4.7. a Obiectivului privind educația (SDG 4), de exemplu în eliminarea dezavantajelor în ceea ce privește educația (ținta 4.5.) și în asigurarea competențelor de bază (ținta 4.6.). Programele non-formale pentru transferul competențelor și educației profesionale pentru dezvoltare durabilă, ce
sunt concepute pentru a permite oamenilor să acționeze într-un mod durabil, joacă un rol esențial în implementarea acestor ținte.

Pe baza Agendei DVV International a creat un document ce conține în detaliu descrierea importanței educației și țintele Agendei 2030. Acestea pot fi citite accesând: https://www.dvv-international.de/fileadmin/files/Inhalte_Bilder_und_Doku...

 

Autorul(-ii) resursei: 
DVV International
Data publicării:
Vineri, 2 August, 2019
Tipul de resursă: 
Politici naționale și europene
Share on Facebook Share on Twitter Epale SoundCloud Share on LinkedIn