chevron-down chevron-left chevron-right chevron-up home circle comment double-caret-left double-caret-right like like2 twitter epale-arrow-up text-bubble cloud stop caret-down caret-up caret-left caret-right file-text

EPALE

Platforma electronică pentru educația adulților în Europa

 
 

Blog

Refugiat sau Migrant? - Cum este corect?

27/04/2016
de Mari Cecilia Toma
Limba: RO
Document available also in: EN

/ro/file/refugeeormigrantlanguage2jpgrefugee_or_migrant_language_2.jpg

Cu aproape 60 milioane de oameni strămutați forțat pe întregul glob și traversări cu barca ale Mării Mediteraneene despre care citim aproape în fiecare zi în presă,  vedem tot mai frecvent cum termenii „refugiat” și „emigrant”  sunt folosiți alternativ,  în mass media și discursul public. Dar care este diferența între ei ? Contează oare această diferență?

Da, există o diferență și ea contează. Cei doi termeni au semnificații diferite și confundarea lor duce la probleme pentru ambele populații. Iată de ce:

Refugiații sunt persoane care fug de conflict armat sau persecuție.  Au fost 19,5 milioane de refugiați în lumea întreagă la sfârșitul anului 2014. Situația lor este adesea atât de periculoasă și intolerabilă încât ei traversează frontierele naționale pentru a căuta siguranță în țările vecine și astfel devin recunoscuți pe plan internațional ca „refugiați” cu acces la asistență din partea Statelor, UNHCR și altor organizații. Ei sunt recunoscuți astfel pentru că este prea periculos pentru ei să se întoarcă acasă și au nevoie de un refugiu în altă parte. Aceștia sunt oameni pentru care refuzul azilului are consecințe potențial letale.   

Refugiații sunt definiți și protejați de dreptul internațional. Convenția de la Geneva din 1951 privind refugiații și Protocolul său adițional din 1967 și alte texte de lege, precum Convenţia pentru refugiaţi a Unităţii Africane din 1969, rămân punctele de referință ale protecției moderne a refugiaților. Principiile legale pe care ele le-au consacrat au pătruns în numeroase alte legi și practici internaționale, regionale și naționale. Convenția din 1951 privind statutul refugiaților definește ce este refugiatul și prezintă drepturile de bază pe care Statele ar trebui să le acorde refugiaților.  Unul din principiile fundamentale prevăzute de dreptul internațional este acela al nereturnării -refugiații nu ar trebui expulzați sau returnați în situațiile în care viața și libertatea lor sunt amenințate. 

Protecția refugiaților are multe aspecte. Acestea includ garanția de a nu fi returnați la pericolele de care au fugit; accesul la proceduri de azil corecte și eficiente dar și la  măsuri care asigură că drepturile lor de bază sunt respectate pentru a le permite să trăiască demn și în siguranță în timp ce sunt ajutați să găsească o soluție pe termen lung. Statele au principala responsabilitate pentru a acorda protecție. Prin urmare, UNHCR lucrează în strânsă colaborare cu guvernele, le sfătuiește și le sprijină dacă este necesar pentru a pune în practică responsabilitățile lor.   

Migranții aleg să se mute nu din cauza unei amenințări directe cu persecuția sau moartea, ci în principal pentru a-și îmbunătăți viața prin găsirea unui loc de muncă în străinătate sau în unele cazuri pentru educație, reunificarea familiei sau alte motive. Spre deosebire de refugiați care nu se pot întoarce acasă în siguranță, migranții nu întâmpină astfel de obstacole la întoarcere. Dacă ei aleg să se întoarcă acasă, ei vor continua să primească protecția guvernului lor. 

Pentru guverne, această diferență este importantă. Țările se ocupă de migranți conform propriilor legi și procese de imigrație. Țările se ocupă de refugiați prin norme de protecție a refugiaților și proceduri de azi care sunt definite în legislația națională și în dreptul internațional. Țările au anumite responsabilități  față de oricine solicită azil pe teritoriul lor sau la granițele lor. UNHCR ajută țările să -și îndeplinească responsabilitățile   cu privire la azil și protecția refugiaților. 

Politica are un mod de a interveni în aceste dezbateri. Amestecarea termenilor de ”refugiat”  și ”migrant”  poate avea consecințe grave pentru viețile și siguranța refugiaților. Confundarea celor doi termeni distrage atenția de la măsurile de protecție legale, specifice de care refugiații au nevoie. Acest lucru poate submina suportul public pentru refugiați și instituția azilului într-un moment în care refugiații au nevoie de această protecție mai mult ca niciodată. Noi trebuie să tratăm toate ființele umane cu respect și demnitate. Noi trebuie să ne asigurăm că drepturile migranților sunt respectate. În același timp, trebuie să oferim un răspuns legal adecvat la problema refugiaților datorită situației lor dificile deosebite. 

Deci, revenind la Europa și numărul mare de oameni care sosesc în acest an și au sosit anul trecut cu bărcile în Grecia, Italia și în altă parte, ce sunt ei? Refugiați sau emigranți?

De fapt, ei sunt  și refugiați și migranți. Majoritatea oamenilor care au sosit în acest an în Italia și Grecia au provenit din țări în plin război sau care sunt considerate „producătoare de refugiați” și pentru care protecția internațională este necesară. Totuși, o proporție mai mică vine din altă parte și pentru mulți dintre aceștia, termenul „migrant” este cel corect.   

Așadar, UNHCR vorbește de „refugiați și migranți” când se referă la grupuri de oameni aflați pe mare sau în alte circumstanțe unde se crede că ambele grupuri pot fi prezente – mișcările cu barca în Asia de Sud-Est sunt un alt exemplu.

Spunem „refugiați” când vorbim de oameni care fug de război sau persecuție peste o graniță internațională.
Spunem „migranți” când vorbim de oameni care se mută dintr-o țară în alta din motive care nu sunt incluse în definiția legală a unui refugiat (dată de Convenția de la Gevena din 1951). Sperăm că și alții se vor gândi să procedeze la fel.

Alegerea corectă a cuvintelor într-adevăr contează. 
______________________________________________________

Adrian EDWARDS  / Head, News and Media, UNHCR Spokesman
Geneva, 3 Septembrie 2015 (UNHCR)
Foto
UNHCR/Andrew McConnell 
Sursa
http://www.unhcr-centraleurope.org/ro/stiri/2015/refugiat-sau-migrant-cu...

Etichete:
Share on Facebook Share on Twitter Epale SoundCloud Share on LinkedIn