chevron-down chevron-left chevron-right chevron-up home circle comment double-caret-left double-caret-right like like2 twitter epale-arrow-up text-bubble cloud stop caret-down caret-up caret-left caret-right file-text

EPALE

Platforma electronică pentru educația adulților în Europa

 
 

Blog

Politica UE în domeniul formării adulților

07/06/2019
de BIANCA BADEA
Limba: RO

     Ce se înțelege prin învățare în rândul adulților?

Învățarea în rândul adulților include activități formale, non-formale și informale de învățareatât cu caracter general cât și profesional, pe care persoanele adulte le urmează odată ce au încheiat ciclul de educație inițială (liceu sau colegiu). Aceste activități sunt întreprinse în scop profesional (pentru locul de muncă actual sau pentru cel viitor) sau pentru dobândirea unor competențe în viața de zi cu zi (de exemplu, cum se completează un formular fiscal, cum se pot identifica știrile false sau de ce este important să mergem la vot) sau din diverse alte motive.

     De ce este nevoie de învățare în rândul adulților?

Din ce în ce mai mult, pentru a rămâne competitivi trebuie să dispunem de o formare profesională coerentă. Prin urmare, educația și formarea continuă a adulților sunt esențiale pentru ca Europa să depășească dificultățile economice, să răspundă cererilor de noi competențe și să-și mențină productivitatea. Mai mult, ele sunt esențiale pentru incluziunea socială, cetățenia activă și participarea la o economie din ce în ce mai digitală.

     Acțiunile și inițiativele la nivel european pot contribui la o mai bună înțelegere a modului în care putem răspunde provocărilor legate de educația adulților. De asemenea, acestea pot oferi sprijin instituțiilor și cetățenilor și pot facilita un schimb mai bun de experiență între țări.

     Cum sprijină UE educația în rândul adulților?

Planul european pentru învățarea în rândul adulților subliniază necesitatea de a spori în mod semnificativ participarea adulților la programele de educație formală, non-formală și informală, necesare atât pentru a dobândi noi competențe profesionale, cât și pentru a juca un rol activ în societate sau pentru dezvoltarea și împlinirea personală.

Planul definește modul în care ar trebui să evolueze educația adulților în Europa până în 2020. Iată care sunt prioritățile specifice pentru perioada 2015-2020:

  • îmbunătățirea guvernanței printr-o mai bună coordonare între domeniile de politică, o mai mare eficacitate și relevanță pentru nevoile societății
  • îmbunătățirea semnificativă a ofertei și a participării la o educație de înaltă calitate, în special în ceea ce privește alfabetizarea, competențele numerice și competențele digitale instituirea unor strategii eficiente de informare, orientare și motivare pentru a se adresa cursanților adulți și pentru a-i ajuta
  • crearea unor oportunități mai flexibile și mai accesibile de învățare pentru adulți, favorizând învățarea la locul de muncă, utilizarea TIC și a programelor de tip „a doua șansă” care conduc la o calificare recunoscută
  • îmbunătățirea calității prin monitorizarea impactului politicilor și ameliorarea educației cadrelor didactice adulte.

     Instrumente pentru abordarea priorităților UE

  • Recomandarea privind parcursurile de actualizare: Noi oportunități pentru adulți - această inițiativă își propune să ajute adulții să dobândească un nivel minim de alfabetizare, de competențe numerice și digitale și/sau să-și însușească o gamă mai largă de competențe îndreptându-ne către o calificare de nivelul învățământului secundar superior sau echivalentă (nivel 3 sau 4 din Cadrul european al calificărilor). Pentru informații suplimentare, consultați pagina de internet privind parcursurile de actualizare a competențelor.
  • Grupul de lucru ET 2020 privind învățarea în rândul adulților este format din experți naționali, reprezentanți ai partenerilor sociali europeni și ai societății civile. Aceștia fac schimb de idei și analizează și elaborează orientări de politică privind învățarea în rândul adulților, pe baza celor mai bune practici din Europa. Pentru informații cu privire la activitatea sa, accesați pagina Comisiei privind bunele practici în domeniu învățării în rândul adulților.
  • A fost creată o rețea de coordonatori naționali care promovează învățarea în rândul adulților în țările lor, oferă consiliere și sprijin în materie de politici și difuzează bune practici. Linkurile către coordonatorii naționali și informații cu privire la activitatea acestora pot fi găsite pe pagina consacrată Agendei europene reînnoite pentru învățarea în rândul adulților.
  • Platforma electronică pentru învățarea în rândul adulților în Europa (EPALE) este un spațiu on-line multilingv, care permite schimbul, prezentarea și promovarea de bune practici privind educația adulților, pentru a favoriza învățarea reciprocă.

 

Sursă: https://ec.europa.eu/education/policies/eu-policy-in-the-field-of-adult-learning_ro

Share on Facebook Share on Twitter Epale SoundCloud Share on LinkedIn