chevron-down chevron-left chevron-right chevron-up home circle comment double-caret-left double-caret-right like like2 twitter epale-arrow-up text-bubble cloud stop caret-down caret-up caret-left caret-right file-text

EPALE

Electronic Platform for Adult Learning in Europe

 
 

Newsroom

Occupy Libraries - Conferința de încheiere a proiectului “Al Treilea Spațiu” și de start al parteneriatelor pentru schimbări durabile

05/04/2016
Language: RO

Miercuri, 13 aprilie 2016, de la ora 13:00, la Biblioteca Națională a României va avea loc conferința Occupy Libraries – biblioteca ta, comunitatea ta, eveniment ce marchează încheierea proiectului “Al Treilea Spațiu al Cetățeniei Active” coordonat de Fundația Progress, precum și „predarea ștafetei” celor în căutare de parteneri și de locuri în care să fie inițiate schimbări durabile.

În cadrul conferinței vor avea loc discuții pe secțiuni, prezentări ale spațiilor dedicate cetățeniei active deschise în bibliotecile românești, precum și o galerie de biblioteci receptive la demersurile de înființare a unor astfel de spații.

La eveniment sunt așteptați să participe reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale și ai mediului de afaceri, angajați ai instituțiilor publice, jurnaliști și cetățeni interesați de maniera în care bibliotecile românești s-au implicat, în ultimul timp, în susținerea inovației sociale.

Bibliotecile din România au capacitatea de a deservi peste 70% din populația României. Aproximativ 50% dintre serviciile oferite astăzi de biblioteci nu mai sunt cele tradiționale. Dacă, de câțiva ani încoace, utilizatorii de zi cu zi aveau acces la săli de lectură, centre IT sau centre de formare, cei interesați să producă schimbări pozitive au acum un loc al lor: agorele comunitare sau “cuiburile democrației” (democracy nests) amenajate în incinta Bibliotecii Naționale și în alte 13 Biblioteci Județene din întreaga țară.

Apariția acestor “spații de tip trei” (medii sociale diferite, altele decât “acasă” ori “la serviciu”; spații de întâlnire/dialog/colaborare ce lipseau, în mod tradițional, din societatea românească) a fost posibilă ca urmare a implementării proiectului “Al Treilea Spațiu al Cetățeniei Active”, un proiect coordonat de Fundația Progress și finanțat prin Granturile SEE 2009-2014, din cadrul programului Fond ONG în România. Proiectul a avut o durată de 22 luni și a fost implementat în București, Bistrița, Brașov, Cluj-Napoca, Deva, Drobeta-Turnu Severin, Focșani, Oradea, Ploiești, Piatra-Neamț, Râmnicu Vâlcea, Suceava, Târgu Jiu și Tîrgu Mureș.

În doar 5 luni de la inaugurare, în toate spațiile de tip trei au fost organizate cursuri de formare, dezbateri, laboratoare de proiecte și inovație, ședințe de lucru, chiar și repetiții pentru piese de teatru sau lansări de carte. Este o mişcare de “ocupare” ce se desfăşoară zi de zi şi care ar putea conduce la producerea de  schimbări durabile dacă tot mai mulți actori sociali s-ar implica în dezvoltarea bibliotecilor sau în dezvoltarea “prin” ele.

Persoană de contact din partea Fundației Progress: Ramona.sinca@progressfoundation.ro | 0735-678- 011

Sursa: http://www.al-treilea-spatiu.ro/occupy-libraries/

Share on Facebook Share on Twitter Epale SoundCloud Share on LinkedIn